​Cu frumuseţea şi puterea te mândreşti? Însă ele, ca floarea ierbii, de zăduful bolilor se ofilesc şi se usucă.
Cu titlul de nobil te mândreşti? El este al înaintaşilor tăi, nu al tău; ei sunt cei ce l-au meritat, nu tu; este nebunie să te lauzi cu ce nu este al tău, tot aşa cum nebunie este să se împodobească bărbatul cu o rochie de femeie.
Cu virtutea de mândreşti? De este cu adevărat în tine, ea este lucrul lui Dumnezeu, nu al tău: ce ai, pe care să nu-l fi primit? (1 Cor. 4, 7) îndată ce Dumnezeu o va lua de la tine, vei rămâne doar cu păcatele tale.
Şi ce mai ai? Cu ce te mai făleşti?
Ia aminte la naşterea ta, suflete îngâmfat: cine se naşte cu mai mare greutate şi durere ca omul?
Ia aminte lâ creştere: ce animal are nevoie de mai multă atenţie, grijă, curăţire, hrană şi ocrotire până creşte, dacă nu omul? Multe animale îndată după naştere îşi găsesc singure hrana; iar omul cât timp este purtat în braţele altora, îmbrăcat de mâinile altora şi hrănit, încălzit şi ocrotit prin ostenelile altora!
Ia aminte la întreţinerea vieţii tale: cine se străduieşte mai mult pentru hrană şi băutură ca omul?
la aminte la îmbrăcăminte: de unde o ai? Oaia, iepurele, vulpea, lupul, râsul şi ursul te îmbracă, pentru că eşti atât de sărman încât nici haina ta nu o ai.
Ia aminte Ia starea ta: cine are parte de nenorociri, pătimiri, putrezire, boli şi neputinţe mai mari, dacă nu omul? Cine este cuprins de frică,’întristare şi suferinţă mai mare, dacă nu omul? De peste tot este împresurat de necazuri: din spate păcatele, în faţă moartea,de susjudecata lui Dumnezeu, de jos iadul, din părţi smintelile lumii şi cursele diavoleşti, iar în lăuntru patimile şi în această stare nenorocită te mai poţi mândri?
Ia aminte încă la începutul şi sfârşitul tău: căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce (Fac. 3,19).
 Coboară în morminte şi încearcă să deosebeşti în ele împăratul de ostaş, pe cel renumit de cel anonim, pe cel bogat de cel sărac, pe cel puternic de cel slab şi pe nobil de ţăran. Aici te lauzi cu titlul tău nobiliar, aici te făleşti cu inteligenţa, aici te mândreşti cu frumuseţea, aici te împodobeşti cu bogăţia, aici te lauzi cu onorurile şi preţuieşti rangurile. O, sărmană făptură, sărmană la început, sărmană în timpul vieţii, sărmană şi la sfârşit!
Îţi mai aduci aminte cine eşti? O făptură, creată după chipul lui Dumnezeu, dar care a pierdut chipul lui Dumnezeu, a căzut şi s-a stricat, alătura- tu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor (Ps. 48, 12) şi care, totuşi, din mila lui Dumnezeu s-a înnoit, care prin pătimirea şi moartea Fiului lui Dumnezeu s-a răscumpărat.
Fiul lui Dumnezeu S-a smerit pentru tine, iar tu le mândreşti?
Fiul lui Dumnezeu a luat pentru tine chip de rob, iar tu cauţi stăpânire?
Fiul lui Dumnezeu a trăit pentru tine în sărăcie, iar tu goneşti după bogăţie?
Fiul lui Dumnezeu a primit necinstire, iar tu vrei cinstire?
Fiul lui Dumnezeu nu a avut unde să-Şi plece capul, iar tu zideşti clădiri măreţe?
Fiul lui Dumnezeu a spălat picioarele ucenicilor Săi, iar ţie îţi este ruşine să slujeşti fraţilor tăi!
 Fiul lui Dumnezeu a răbdat ocări, ponegriri, batjocuri şi scuipări, iar tu nu poţi răbda un cuvânt de dojană? El pe nedrept a răbdat, şi pentru tine, iar tu nu poţi răbda când eşti vinovat? Nu aceasta meriţi pentru păcatele tale?
Fiul lui Dumnezeu S-a rugat pentru cei ce L-au răstignit: Părinte, iartă-le lor! – iar tu pe cei ce te supără, te mâniezi, turbezi şi cauţi să te răzbuni? Dar cine eşti tu, ca să nu rabde urechile tale nici cea mai mică jignire? Nu eşti decât o făptură sărmană, neputincioasă, goală, pătimaşă, desfrânată, supusă tuturor fărădelegilor şi împresurată de toate nenorocirile; iarbă, paie, abur sunteţi care se arată o clipă, apoi piere (Iac. 4,14). Dar, de-L primeşti pe Fiul lui Dumnezeu ca Mântuitor şi Răscumpărător, învăţător şi îndrumător al tău, să primeşti şi învăţătura Lui; de primeşti învăţătura Lui, să o şi urmezi, iar de urmezi învăţătura Lui, să urmezi şi smerenia Lui, pe care tot El mai întâi de toate ţi-a lăsat-o şi cu vorba şi cu fapta. Iată cât de dulce glăsuieşte către noi: învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima (Mt. 11, 29).
Aşadar, nu îţi este ruşine ţie, ca rob, să te mândreşti când Domnul tău Se smereşte? Cum îndrăzneşti să te numeşti robul Lui când nu asculţi de El? Cum te numeşti ucenicul Lui când nu asculţi învăţătura Lui? învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima. Nici El nu te va socoti al Său de nu va vedea în tine caracterul Său; nu te va socoti rob al Său de nu va vedea în tine ascultare faţă de El şi nici ucenic al Său nu te va socoti de nu va vedea în tine învăţătura Sa. Te ruşinezi de smerenia Lui. Şi El Se va ruşina de tine şi Se va lepăda de tine ca de un străin. Căci spune: de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri (Mc. 8,38). Şi nu va avea părtăşie cu El la slava Lui cel ce nu a voit a fi părtaş la smerenia Lui.