– exactasa, este acceptare a prezentului fizic prin acoperământul unui adevăr absolut, ce are ca posibilităţi limitate de a devia dintr-un echilibru perfect, dintr-un prezent chiar în prezentul concret. prin perspectiva acceptării creaţiei pe baza unui singur adevăr.acela de a fi, de a fi exactasa. pe scurt acceptarea creaţiei. în această accepţiune nu poate exista nici măcar în fizica pământului două adevăruri.

– exactasa reuşim să ignorăm până şi cum ne-a dus nouă de grijă viaţă şi cum am ajuns unde suntem azi, uitând în propria sminteală şi în propria negură a inimii că Dumnezeu nu vrea şi nici nu va face ceva împotriva noastră spre răul nostru, Iezechielc 33:11 „Spune-le: Precum este adevărat că Eu sunt viu, tot aşa este de adevărat că Eu nu voiesc moartea. păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu.„. În bunătatea Lui nici nu va lăsa pe cineva cu care să interacţionăm să ne aducă un prejudiciu ce nu ne va înălţa, Psalmi 36:25 „Tânăr am fost şi am îmbătrânit şi n-am văzut pe cel drept părăsit, nici seminţia lui cerând pâine;” iar asta nu uita chiar dacă Ecclesiastul 5:7″Dacă vezi asuprirea celui sărac şi obijduirea dreptului şi a dreptăţii în cetate, nu te mira de lucrul acesta, căci peste cel mare este unul mai mare, iar Cel Atotputernic veghează peste toţi„. dorinţele noastre ne întunecă şi mai mult mintea încât ne afundăm mai tare ignorând şi înfundând acea iubire în adevăr a Domnului, răstignind cu mai mare “râvna” şi bătând cuie cu mai mare înverşunare în Iisus. Punând totul pe seama “măreţiei” proprii şi a micimii celor din jurul nostru şi mai ales observând cât neadevăr vieţuieşte în cel din faţa noastră, omiţând că adevărul din cel din faţa noastră nu îl vedem de propriul neadevăr. Mergem agale pe propriile căi pline de valori înăbuşite de spinii iluziilor şi de negura mărăcinilor, căi ce prin durere ne îngenunchează, iar inima nu mai veghează. Ea vieţuieşte şi se întinează, iar viaţa noastră devine o sfâşială interioară, o durere permanentă şi purulenta, acuza e din ce în ce mai vehementă, dar Phoenix’oiul trebuie să renască, aşa că trebuie să-şi ajute sieşi la cenuşa reînvierii, iar îngenuncherea ne va produce suficient de multă durere, încât în noi să mistuie focul necesar care să rupă zidul neînţelegerii, să lase în interior lumina învierii

-exactasa este existenţa, iar pentru om este necesar să îşi definească existenta prin existenţă nu prin neexistenta ei. Deci lucrurile să fie definite înţelese şi argumentate exactasa, şi anume de ce sunt aşa cum sunt, de ce exista de ce se comportă aşa de ce exista azi, nu de ce nu sunt altfel. Pentru că de am face această inversiune mentală atunci am ieşi din sfera perfecţiunii planului divin, iar cât ne priveşte pe noi ca şi creaţie putem considera că suntem perfecţi şi că facem parte din sfera unui plan perfect. Nu ştiu cum este Dumnezeu la nivelul Lui şi nici nu îmi va spune în nici un caz mie Psalmii 49:13. De voi flămânzi, nu-ţi voi spune ţie, că a Mea este lumea şi plinirea ei (iar aceasta în nici un caz nu trebuie văzut ca reavoinţă, ci ca o imposibilitate a mea de a percepe de aici din fizic toată creaţia căci nu stă, şi este  înconjurat de heruvimi să Îl apere de mine, ci invers, să fiu apărat eu de ce e prea mult pentru mine…

Luca 11:11-13 „Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său
pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte?
 Sau, dacă cere un ou, să-i dea un scorpion?
 Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor
voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”

dar cât priveşte creaţia la nivelul nostru… căci noi suntem Psalmii 85. „Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el„. Nu spune asta pentru a ne lăsa pradă smintelii, ci tocmai pentru a ne lăsa pradă adevărului din noi, nu atât doririlor de bine, ci a ne înţelege foarte bine crucea cu patimile ei necesare.. nu spun să te subjugi nimănui din lumea asta. Dar subjugate lui Hristos, pentru a înţelege şi a te scoate din robie… căci „… restul vi se vor adăuga vouă” iar restul nu înseamnă un rest, ci tot ce ai de trăit şi învăţat, pentru că toate trebuie să fie. iar toate acestea să fie privite spre folosul nostru şi în frumuseţea vieţii. Dar le primim în acord cu adevărul din noi… aşa vom înţelege de ce exteriorul oricare ar fi el (de la ce credem că sunt lipsuri, la pasagerii ce circulă în acelaşi autobuz, la preotul satului, la tara ce e trecută pe certificatul de naştere, la cel în care trăim şi tot aşa) se comportă cu noi ca atare. Iar această descoperire este necesar să aibă în compoziţie motivaţia propriei evoluţii.

Totul este exactasa

.

– cine comentează să comenteze! cine nu să nu!

– links => linx => râsul

exactasa