In lipsa de cuvinte

RUGACIUNE

Rugăciune Crăiasă alegându-te Îngenunchem rugându-te, Înalţă-ne, ne mântuie Din valul ce ne bântuie; Fii scut de întărire Şi zid de mântuire, Privirea-ţi adorată Asupra-ne coboară, O, MAICĂ PREA CURATĂ ȘI PURUREA FECIOARĂ, MARIE! Noi, cei din mila sfântului Umbră facem…

Scurtă despărţire

Scurtă despărţire Vă las în valea acestei stinse plângeri Orice sfârşit vesteşte-un început,- Mă duc eu primul sunt mai priceput, Să pun din vreme şeile pe îngeri . Zvântaţi cu zâmbet aripile plânse, V-aştept la grajdurile de zmarald,- Nu vă…

pâine

Când aprinzi prima lumânare la vii pt Iisus, nu uita să te aprinzi şi pe tine într-u Hristos.

Eminescu răsucindu-se in mormânt

“A fost odată ca-n poveşti, A fost – de-ar mai fi iară – Din neamuri tracice, regeşti, O prea frumoasă ţară. Şi era una pe pământ Şi mândră-n toate cele Cum e icoană unui sfânt Şi Luna între stele. Mă…

Rugaciunea de Luni

Doamne Iisuse Hristoase, cu adanca umilinta recunosc si marturisesc, ca in toata ziua pacatuiesc contra iubirii Tale Dumnezeiesti. Deci, astazi, ca este luni si inceputul saptamanii, ma rog cu umilinta indurarii Tale celei mari: iarta-mi pacatele cele de voie si…

Un om si un caine mergeau pe un drum

  Un om si un caine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumusetea zilei, cand, deodata, isi dadu seama ca, de fapt, murise. Isi aducea acum clar aminte ca murise, iar cainele, care mergea langa el, murise chiar…

ruga Sf Parinte Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase…

Doamne, daca-mi esti prieten

Doamne, daca-mi esti prieten, Cum te lauzi la toti sfintii, Da-i in scris porunca mortii  Sa-mi ia calul, nu parintii. Doamne, daca-mi esti prieten, N-asculta de toti zurlii, Da-i în scris porunca mortii Sa-mi ia calul, nu copiii. Doamne, daca-mi…

…Psalmi

PSALM 1 Sunt vinovat ca am ravnit Mereu numai la bun oprit. Eu am dorit de bunurile toate. M-am strecurat cu noaptea in cetate Si am pradat-o-n somn si-n vis, Cu bratu-ntins, cu pumnu-nchis. Pasul pe marmur tacut, Calca lin,…