Noi suntem ca vacile, muu!
dacă facem ceva (orice cuprinde a face)
credem ca dam lapte dulce ca suntem vaca de lapte dulce, muuu.
Uităm ca un inger al Domnului in fuctie de cât îl lăsăm noi sa lucreze prin noi, ne-a dus
la iarba buna. Alfel eram in maracini si laptelele era verde si acru …si noi cu botu’ însângerat de toţi spinii perforat. Aşa ca prin noi se produce si bun si „rău”(în funcţie de necesităţi)… nu noi suntem cei care creem, ci cel prin care se seamană(secundele in care credem ca Noi semanam, sunt secundele în care rihiiii…sipim), iar semănătura ţine de talant… iar talantul de cat lapte vrem sa producem pt aproapele nosru..cum ar fi ca vaca să-şi dea lapte sieşi. Să te duci aşa spăşit cu cana tremurandă, cu…cu vocea ta  plăpândă: „vacă, vacă da mă şi mie! trăiască-ţi ţie” iar ea la tine să se uite ca multe alte mii de cornute. ugerul să îl ascunda (ca de aia e pus in spate nu?) şi cu glasu i ferm si egoist sa-ţi dea raspunsul ce l meriţi: „mu!” asa??
sa revin la lapte… totul depinde de motivatie raportat fireste la creatie 😉
paradox al este ca nu prea exista lapte acru si nici verde:) el exista, iar gustul pe care simtim este direct proportional cu distanta dintre noi si intelegerea la care suntem mânaţi de pastor să ajungem. laptele ca si vaca sunt exactasa
mu!