Frustrarea neîntelegerii celor din jur, ne face sa îi judecăm şi să îi categorisim ca fiind proşti…
dacă am asculta şi prostii din jurul nostru, e posibil sa învătăm lucruri pe care le-am auzi la deştepţi dar pe care le-am utiliza fără să înţelegem sensul şi semnificaţia lor.
De foarte multe ori reactionăm într-o conversatie înainte ca vorbitorul să termine de rostit cuvântul sau fraza…Asta este o caracteristică a noastră, a europenilor…poate că e dată de o dorinţă de combat, sau din lipsa de ceva…dar am sa revin la asta într-o altă zi de azi.
Si revenind la azi…
Am spus urmatoarea frază: “mama are drept de viaţă si de moarte asupra copilului”…fraza cu care nici măcar nu sunt într-u totul de acord, şi cu care sunt perfect de acord, dacă aş conidera că la gradul nostru de evoluţie actual avem liber arbitru… Eee pai n-apucai să termin cuvântul, ca totul s-a oprit în loc .
Am zis să o iau sistematic… egoistul din mine s-a uitat în primul rând afară, să vadă dacă DD nu cumva pluă, tună şi fulgeră. Mi-a venit şi răspunsul care era … “nu inca”…
Am apucat să mă redresez un pic la cap şi am zis în gând…”de ce să observ afară ce am deja în mine şi nu inteleg.” Aşa că am aruncat o privire gândind şi pipăindu-mă în acelaşi timp să mi se concretizeze ravagiile: ” Mi-o fi plesnit inima şi am crăpat, sau mi s-o fi ejectat SK-ul (prin vreo chakra superioara)”. Dupa spusele unora, la început, SK – ul face nişte zgomote destul de elicopteristice, aşa că ce să vezi… m-a hotarat să privesc în exterior…
Băi baiete, aveam dreptate în fiecare cuvânt gândit şi pipăiala întreprisă, dar vectorul cu direcţia lui mă îndrumase greşit.
Trebuia sa privesc fix în faţă : unde se întâmplase în felul urmator… cineva ploua, bai baiete…. plua tuna şi fulgera, inima i se zbătea! … Şi ce crezi ???? SK-ul se ejecta…(mi-e foarte foarte greu să spun prin ce chakra). Era foarte foarte întuneric în faţa mea şi n-am dibuit prea bine traseul…
În imperfecţiunea mea netrebnică, m-am amuzat un pic, fără să vreau să judec…(dar mi se pare amuzant când văd aşa ceva … eiiii … iar dacă mă ia pe mine de jos, sincer uit de amuzament)…
Am apucat să gândesc aşa… furtuna asta vine în baza unor viitoare vorbe de-ale mele, ce se presupune că urma sa le spun, în acelaşi timp a unui presupus înteles al viitoarelor mele vorbe nespuse, al căror înteles din ţipete şi urlete, am văzut că nu era nici pe departe cel presupus. Am apucat sa zic …stai să explic, ca ţipetele să aibă şi ele un motiv întemeiat măcar. Acel stai nu s-a întamplat, pentru că niagara pornise deja :)) …. şi am stat în tăcere 3 min, sau cât au durat acele ţipete, după care la un moment am auzit un “ok acu zi” 😀 ; şi netrebnicul din mine sau poate chiar o entitate superioară mi-o fi zis şi eu am rostit cuvintele întocmai “n-o acu’… de nu te oprişi când te-am rugat, nici io nu explic când ma rogi tu ca-i prea tarziu”, zisei eu uitându-mă în mintea mea la ceas…
Cine înţelege de aici că îmi acuz maestru’ de ceva, e un mare bondar ce alunecă pe pajişte între trei izvoare secate…clar? Povestea sună ca şi când m-aş disculpa… dar nu ăsta -i întelesul din mine…
În acel moment s-a auzi ieşiţi afară…şi am ieşit…
Iar aici este greşala mea, că nici nu ştiu dacă în vâltoare a observant-o cineva, oricum acum nu poate să vină nimeni să-mi spună “sunt lucruri pe care le fac special ca elevii mei să conştientizeze…x-ulisme”.
Revin la greşala mea: unui maestru nu îi spui “nu-ţi mai explic pentru că ai ţipat”… nu pot fi de acord cu conceptul nici cu atitudinea nici cu nimic…nu sunt nici cu atitudinea maestrului, dar asta nu judec eu acum nu îmi este îngăduit să judec oricum …pot doar sa observ, iar multitudinea de informaţii pe care mi le dă maestrul meu sa o filtrez prin propriul raţionament, logică, suflet (daca aş şti ce e ăla), şi mai departe, peste ani, sau daca eu voi avea privilegiul să ghidez pe cineva, atunci pot doar să îmi permit să îmi spun propria părere nu să spun cum a facut maestrul meu, “greşit… să nu faceţi”… pentru că el, lui i s-a îngăduit să greşească tocmai ca eu să văd, să simt, să iau atitudine in mine şi să mă dezvolt…
Deci dezvoltarea mea cumva…e ghidată fix de acel om…căruia orice lucru îi voi reproşa îmi voi reproşa, de fapt, mie. El, cred ca are primite toate datele şi posibilităţile pe care eu trebuie să le văd… iar de-aici depinde numai de mine… Deci cumva, în mare vorbeam de gradul de supunere discipol maestru, grad benefic… Ei bine, şi aici e interpretabil…Dacă nu ai rezona cu maestrul, n-ai fi acolo. Ma rog asta într-o alta zi de azi…
O să încerc să repliez povestea catre subiect … “are dreptul de viaţă şi de moarte”, dar până atunci, din ce am observat, raportat la nivelul nostru actual (societate, cultură, evoluţie, putere de aprofundare…), adică la acum… cred că discipolul modern rezonează în prima fază fix cu umbra maestrului său…
Cei ce rezonează cu lumina maestrului, sunt foarte foarte puţini şi cred că sunt cei ce rămân alături de maestro, sau duc mai departe misiunea acestuia…Într-un final, într-un fel sau altul, toţi discipolii duc mai departe, dar pentru a ajunge la acest mai departe cred că este necesar să scoţi din tine blocaje… şi pentru că rapiditatea cu care ne mişcăm acum nu are comparaţie, pragurile de la care începi a fi maestru sunt mai scăzute, iar evoluţia se face la nivel de scoală (grupare).
Maestrul de pe treapta “x” creşte odată cu discipolii săi, poate nu în acelaşi ritm, probabil că de la un grad mai înalt evoluţia este mai lentă :D… deşi nu cred.
Fericit maestrul ce e întrecut de ucenic 😀 … mulţi au o evoluţie foarte foarte rapidă. Pleacă de la un punct destul de incipient de lângă maestro, sau chiar “sar” de la maestru la maestru foarte foarte repede…tocmai din nevoia “evoluţiei”, din nevoia de a rezolva probleme interne din “umbră”, şi aşa să ne îndreptăm pas cu pas către un prag accesibil nouă al armoniei…În funcţie de nivelul personal, aceste rezolvări “umbroase” au loc cu descărcări energetice destul de violente (de orice natura…de la durere la pierderi de orice fel, etc. )…
În planul 3D, pentru cei mai evoluaţi, consecinţele ajunse în planul nostru material sunt mult mai domoale…Aceşti paşi ai evoluţiei personale, globale, universal, etc., cred că au avut loc şi au loc pentru toată lumea, inclusiv pentru cei adormiţi ca mine…
Dacă revin la “rezonanţa” sau atracţia maestru-discipol, sunt momente în care (asta mi se pare situaţia optimă), maestrul de exemplu te pune să ştergi praful ani de zile în sala de curs. (e doar un ex. Stupid la prima vedere, dar plin de beneficitate în unele cazuri, “Întunericul nu se poate transforma în lumină, nici apatia în mişcare, fără emoţie.”) . Deci ăsta este cazul, pentru mine, ideal în care maestrul observă devierile discipolului şi ştie să ghideze şi să îndrume pe dumuri ce par dureroase, umilitoare chiar, dar care au ca final acel click mental… şi un final “Doamne cât îi mulţumesc maestrului meu că mi-a facut”.
Iar celălalt tip de rezonanţă, atracţie cum vreţi să-i spuneţi, este cel de sorginte (atât!!) familială…fix mama şi copilul, adică am venit la mine în familie să învăţ nu stiu ce lecţie, şi în acelaşi timp, mama (maestrul) şi ea la rândul ei să înveţe nu’ş ce lecţie mai profundă, ca de om mare :D.
Asta mi se pare modul cel mai frecvent întalnit la maestru discipol, sau mai corect…egregor discipoli-maestru…
Şi uite aşa am reuşit să revin la acel “drept de viaţă şi de moarte”
În primul rând pentru mine să spui “ştiu cu siguranţă”, “lucrurile nu pot fi altfel” mi se pare destul de dăunător pentru evoluţia personală, deci certitudinile ce se aştern din gândurile mele sunt doar un mod de exprimare, şi ele sunt susţinute de fapt de suma experienţelor mele , ce au dat suma învăţăturilor mele, ce au conturat adevăruri adevarate şi adevăruri false, sunt situaţiile în care ai informaţii auzite trecător, întamplător şi le foloseşti pur şi simplu în necunostinţă de cauză, dar, doar aşa iţi poţi hrăni umbra cu ce are nevoie, dând peste nas cu cunoştinţele pe care le am, sau mai corect adevărurile proprii rezultate din transformarea şi filtrarea adevărurilor exterioare de către propriul raţionament ce conţine adevărurile interioare, şi asta duce, matematic vorbind, la transformarea adevărurilor adevarate în adevăruri false şi invers.
Ideea de baza pt mine este cam aşa…”are dreptul de viata si de moarte” se rezuma la:
1. “Contractul” iniţial făcut înaintea întrupării, iar apoi la modalităţile de concretizare a lecţiilor, adică m-am intrupt în familia Jiju, tocmai pentru că palma ce mi-o dădu mama ,(sa zicem) are un timp de rezonanţă ce se reflectă în viaţa actual, şi face parte sau susţine întelegerea la nivel profund a unor lecţii. Acel drept, pentru mine, este dat tocmai de necesitaţile noastre ca factori externi în sustinerea evoluţiei proprii.
Mai incerc odata – dreptul acela se rezumă la necesarul optim pentru înlanţuirile lecţiilor noastre, iar noi, asta e pur ficţiune încă, cred că facem nişte “contracte”, acorduri de “rezistibilitate”, care sunt semnate de DD, (mai corect controlate sau îndrumate între nişte parametri destul de stricţi), tocmai să se asigure că ni se dă cât putem duce.
2. Acest drept fizic este creat mai mult de umbra noastră şi de nevoia de a controla…motivul controlului şi fricile ce susţin această dorinţă din umbră e alt subiect…
3. Deci are dreptul de viaţă şi de moarte, mot a mot, nu prea îmi sună bine, pentru că, logic ar fi urmatoarea situatie: – copilul scânteie divină – părintele scânteie divină…păi si cum facem? Se bate DD cu DD ? La nivelul cel mai profund şi pur vorbesc…Deci acest drept, ar avea argumente logice pentru a exista în stadiu brut. Adică eşti proprietatea cuiva….buonn… asta una…
Apoi privind expresia puţin mai lejer, nu în termenii stricţi ai lexicului romanesc, şi trasformându-mă într-un sustinător al liberului arbitru mai ales, atât timp cât tu ai karmă şi lecţii de învăţat de nu te mai opreşti :D…o să iasă urmatoarea înlanţuire destul de logică (asta nu e ideea mea)…presupunem că mama are liber arbitru, când rămâne însărcinată…asta ne pune imediat pe gânduri nu? Pe mine un pic mă pune…adică dacă face Doamne fereşte avort , are drept …dacă nu face…iar are drept , deci a decis ce şi cum vis a vis la sau de viata copilului :D….
Ee …de obicei am observat că aceste contradicţii, majoritatea lor , la nivelul meu de întelegere (care na! e destul de vizibil), se bazează pe o diferenţă de abordare a lexicului… îi spui unuia – te omor dacă mai dai cu ulei pe spatele meu- asta are două posibilităţi… Ori iţi e prieten şi normal la cap şi râde că nici tu nu o’i fi un cretin să îl omori fizic, sau să fie o dudă pusă pe shotii să meargă la poliţie …şi să ţipe… tantiii ăsta vrea să mă omoare…eehh da…
Daca ne uităm puţin în istorie…o să vedem că în perioada romană legea celor 12 tăblite o sa vedem în că autoritatea parintelui şi a statului erau totale asupra copiilor…
Ce s-a întamplat de la Isus încoace, în crestinism e altă treabă…Vroiam doar să spun că întelesul, inclusiv noi ca oameni, l-am aplicat la nivel fizic după bunul plac şi puterea noastră de întelegere…dar într-o dicutie 😀
O discuţie aprinsă asupra unui presupus drept de viaţă şi de moarte a mamei asupra copilului, m-a dus cu gandul la o idee de drept similar, de sorginte spirituală, evoluţionistă a maestrului asupra discipolului…şi pentru o analiză mai obiectivă am întors raportul din punct de vedere al discipolului, al obligaţiilor, al libertăţilor lui (poate chiar un politically corect, to do’s) ce stau în faţa drepturilor maestrului:
-chiar dacă nu aş fi de acord cu atitudinea maestrului , dar asta nu judec eu acum, nu îmi este îngăduit să judec oricum . Dacă nu ai rezona cu maestrul, n-ai fi acolo- NU JUDECI DEŞI NU ESTI DE ACORD 100%
-pot doar să observ iar multitudinea de informaţii pe care mi le dă maestrul meu, să o filtrez prin propriul raţionament, logică, suflet (dacă aş şti ce e ăla), ca eu să văd, să simt, să iau atitudine în mine şi să mă dezvolt…Deci dezvoltarea mea cumva…e ghidată fix de acel om…căruia orice lucru îi voi reproşa îmi voi reproşa, de fapt, mie. El cred că are primite toate datele şi posibilităţile pe care eu trebuie să le văd. De aici depinde numai de mine – CE POŢI FACE ?
– Dacă revin la “rezonanţa” sau atracţia maestru-discipol, sunt momente în care (asta mi se pare situaţia optimă), maestrul de exemplu te pune să ştergi praful ani de zile în sala de curs. (e doar un ex. Stupid la prima vedere, dar plin de beneficitate în unele cazuri, “Întunericul nu se poate transforma în lumină, nici apatia în mişcare, fără emoţie.”) . Deci ăsta este cazul, pentru mine, ideal în care maestrul observă devierile discipolului şi ştie să ghideze şi să îndrume pe dumuri ce par dureroase, umilitoare chiar, dar care au ca final acel click mental… şi un final “Doamne cât îi mulţumesc maestrului meu că mi-a făcut”.
… CE POATE FACE EL : TOCMAI DE ASTA E NEVOIE DE SUPUNERE, NU DE JUDECATĂ
– cred că discipolul modern rezonează în prima fază fix cu umbra maestrului său…
Cei ce rezonează cu lumina maestrului, sunt foarte foarte puţini şi cred că sunt cei ce rămân alături de maestro, sau duc mai departe misiunea acestuia…Într-un final, într-un fel sau altul, toţi discipolii duc mai departe, dar pentru a ajunge la acest mai departe cred că este necesar să scoţi din tine blocaje… şi pentru că rapiditatea cu care ne mişcăm acum nu are comparaţie, pragurile de la care începi a fi maestru sunt mai scăzute, iar evoluţia se face la nivel de scoală (grupare).
Maestrul de pe treapta “x” creşte odată cu discipolii săi, poate nu în acelaşi ritm, probabil că de la un grad mai înalt evoluţia este mai lentă :D… deşi nu cred.
Fericit maestrul ce e întrecut de ucenic 😀 … mulţi au o evoluţie foarte foarte rapidă. Pleacă de la un punct destul de incipient de lângă maestro, sau chiar “sar” de la maestru la maestru foarte foarte repede…tocmai din nevoia “evoluţiei”, din nevoia de a rezolva probleme interne din “umbră”, şi aşa să ne îndreptăm pas cu pas către un prag accesibil nouă al armoniei…În funcţie de nivelul personal, aceste rezolvări “umbroase” au loc cu descărcări energetice destul de violente (de orice natura…de la durere la pierderi de orice fel, etc. )…
În planul 3D, pentru cei mai evoluaţi, consecinţele ajunse în planul nostru material sunt mult mai domoale…Aceşti paşi ai evoluţiei personale, globale, universal, etc., cred că au avut loc şi au loc pentru toată lumea, inclusiv pentru cei adormiţi ca mine…
În primul rând pentru mine să spui “ştiu cu siguranţă”, “lucrurile nu pot fi altfel” mi se pare destul de dăunător pentru evoluţia personală, deci certitudinile ce se aştern din gândurile mele sunt doar un mod de exprimare, şi ele sunt susţinute de fapt de suma experienţelor mele , ce au dat suma învăţăturilor mele, ce au conturat adevăruri adevarate şi adevăruri false, sunt situaţiile în care ai informaţii auzite trecător, întamplător şi le foloseşti pur şi simplu în necunostinţă de cauză, dar, doar aşa iţi poţi hrăni umbra cu ce are nevoie, dând peste nas cu cunoştinţele pe care le am, sau mai corect adevărurile proprii rezultate din transformarea şi filtrarea adevărurilor exterioare de către propriul raţionament ce conţine adevărurile interioare, şi asta duce, matematic vorbind, la transformarea adevărurilor adevarate în adevăruri false şi invers.
De văzut ce se preia din partea de explicaţie a dreptului pe viaţă şi pe moarte din care să reiasă viziunea spirituală a conceptului, aplicabilă în ambele cazuri şi nu cea lexică, ad literam, fizică
Si dacă asta ar fi o scrisoare cu PS.
Mi-aş imagina un exerciţiu al momentului de respiraţie şi liniste dinaintea unei lupte în care fiecare parte se recentrează, şi se pregăteşte să asculte pentru a evita eventuala (lipsă de respect) furtună care vine în baza unor viitoare vorbe de-ale unei părţi, ce se presupune că urma să le spun, în acelaşi timp a unui presupus înteles al viitoarelor mele vorbe nespuse, al căror înteles din ţipete şi urlete, am vaăzut că nu era nici pe departe cel presupus.
1. Relaţia discipol-maestru, cum menţii conversaţia/evoluţia, conversaţia-evoluţie, într-o comuniune de gânduri. Există praguri de supunere sau drepturi, respectiv obligaţii ‘intelectuale’/’spirituale’ pe viaţă şi pe moarte.
2. Rolul răbdării, a înţelegerii reciproce în evolutie (PENTRU MAESTRU LA ÎNCERCĂRILE DISCIPOLULUI ŞI PENTRU ACESTA LA METODELE, CONCEPŢIILE MAESTRULUI)
De foarte multe ori reactionăm într-o conversatie înainte ca vorbitorul să termine de rostit cuvântul sau fraza…Asta este o caracteristică a noastră, a europenilor…poate că e dată de o dorinţă de combat, sau din lipsa de ceva…
Furtuna asta vine în baza unor viitoare vorbe de-ale mele, ce se presupune că urma să le spun, în acelaşi timp a unui presupus înteles al viitoarelor mele vorbe nespuse, al căror înteles din ţipete şi urlete, am vaăzut că nu era nici pe departe cel presupus.departe cel presupus
3. Problema in sine