scrijelind în absolut?

[ ] Nu cred ca exiată lucru pe pământ care să aiba un atribut pe deplin negativ. Conotația acelui lucru rămâne în zona negativului în prezența unei cantităţi de timp. Cantitatea de rău dezvoltată(simțită) de un obiect sau acţiune este invers proporţională cu timpul. Dacă ne raportam la o zonă temporală destul de mare încât să fim influenţaţi de nerectiliniaritatea timpului, atunci intevin alţi factori de intelepciune mai pronuntaţi ce vor ridica spirala catre un punct de evoluţie cu limita către un maximum ipotetic. Cum toate tind către o stare; stare ce este un echilibru la care se ajunge din trecerea prin cote si valențe de maximum si minimum a dezechlibrului raportat la echilibrul care este o medie a dezechilibrelor create până la reajungerea în starea de echilibru. Pornind de la acest lucru, îmi poziționez existența chiar pe necesitatea ei, nu pe neimportanţa existenţei mele.”cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el” ps.8:5 făcând asta îmi dau seama că nu exiată lucru inutil sau util peste măsură. Asta îmi aduce în fața sufletului o imagine care îmi spune că adevarul din acest prezent este unul echivalent evoluției noastre, deci este un adevar in „crestere”. Este un adevar ce ne permite ca in acest plan raportat la moment, să existăm. Așă că noi azi nu suportăm adevarul de mâine, cum azi nu suportăm adevarul de ieri, dar in acelasi timp adevarul de acum ne reprezinta ambele adevăruri. Acest fir de gândire mă duce imediat la exprimarea unui prezemt permament, in care se află și trecutul si viitorul. Acest aspect de timp este prezent si necesar în acest plan material. Dacă lărgim axa timpului către cote „imense”; duse catre infinit, dar încercăm să nu depășim valori ce mintea conștientă nu ne permite să le intelegem, dar nici nu ne cramponăm in valori definite rațional, pentru a ne creea limitări și blocaje ce ne vor forța să stagnăm intr-un prezent neevolutiv circular închis pe planul unui adevar divin dândui astfel vloare de adevar propriu absolut, care raportat la divinitate va fi un neadevar ce va naște o moarte pentru renașterea unui adevar evolutiv nu a unui neadevăr. Dacă ne putem desprinde de aceste limitări și mai ale timupului care ne forțează necesitatea dorințelor pentru umplerea acestora cu intelepciune dintr-un singur adevăr. Începem să deschidem ușa unei frumuseți și perfecțiuni ce merită traită atcum și în nici un caz atunci. Astfel avem posibilitatea să vedem de ce lucrurile exista și sunt exacatasa.